EL NICIODATĂ NU VA LIPSI
(Din Tezaurul Promisiunilor lui Dumnezeu de C.H. Spurgeon)
Voi fi cu tine; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi deloc.
Acest cuvânt către Iosua este citat în Noul Testament astfel: „El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).
Prea iubiţilor, avem înaintea noastră o viaţă de lupte; dar Domnul Oştirilor este cu noi. Avem noi oare de condus un popor numeros şi nestatornic? Această făgăduinţă ne garantează toată înţelepciunea şi prudenţa ce ne trebuie.
Avem de luptat cu vrăjmaşi şireţi, vicleni şi puternici? Iată puterea, vitejia şi izbânda. Sau avem de cucerit o moştenire mare? Avem zălogul biruinţei în lupta noastră: însuşi Domnul este cu noi. Ar fi un dezastru daca El ne-ar lipsi; dar, cum aceasta nu e cu putinţă, şoapta îngrijorării va fi oprită, împiedicată de zăgazul credincioşiei dumnezeieşti. În nici o împrejurare Domnul nu ne va părăsi; orice ar veni, El va fi cu noi. Prietenii ne părăsesc, ajutorul lor este ca o ploaie repede şi trecătoare de Aprilie; dar Dumnezeu este credincios, Domnul Isus este acelaşi în veac, iar Duhul Sfânt rămâne în noi.Aşadar, inima mea, fii liniştită şi încrezătoare! Dacă norii se adună, Domnul îi poate împrăştia. Dacă Dumnezeu nu mă poale lipsi de prezenţa Lui, nici credinţa mea nu va slăbi; daca El nu mă va părăsi, aş putea eu să-L părăsesc?
2) CALENDARUL ”DOMNUL ESTE APROAPE”
DOMNUL să te mustre, Satano! DOMNUL! să te mustre, El care a ales Ierusalimul. (Zaharia 3.2)
Dumnezeu amintea de şederea Sa în Ierusalim şi de comuniunea cu poporul Său. Dar cum era posibil acest lucru? Dumnezeu este sfânt, dar poporul nu era sfânt şi, mai mult, era sclav, iar Ierusalimul era în mâinile duşmanilor lui Dumnezeu. Iosua, marele preot, reprezentantul poporului în faţa lui Dumnezeu, stătea în faţa îngerului lui Dumnezeu. Satana stătea la dreapta lui ca să-l pârască. El, domnul acestei lumi avea o vorbă de spus cu privire la Iosua şi la tot Israelul. De altfel ţara Canaan, moştenirea poporului lui Dumnezeu, era în posesia Satanei. În Luca 4.6 noi vedem cum Satana vrea să-l dăruiască Domnului Isus toate bogăţiile pământului. „Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc.”Prin păcat omul este despărţit de Dumnezeu şi a ajuns sub stăpânirea acestui duşman al lui Dumnezeu, încă de la naştere. Toate încercările de scăpare au eşuat. Sfârşitul este moartea. Dar Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci vrea ca să primească viaţa veşnică. Aşa vedem şi în versetul nostru de bază, că Domnul intră în primul rând şi ia cuvântul pentru apărarea lui Iosua: „Domnul să te mustre, Satano.” Satana trebuia să tacă, gura i-a fost închisă. Isus Cristos l-a învins pe cel puternic chiar pe crucea de pe Golgota! Şi pentru tine ia cuvântul ca să nu rămâi o jertfă a Satanei. Nu, Dumnezeu ar vrea să te salveze şi să te aducă în comuniune cu El, în veşnica siguranţă. Dar este foarte important cum te porţi faţă de această dragoste a lui Dumnezeu: o primeşti sau o respingi. Hotărârea este o problemă a ta personală. Decide-te azi şi primeşte-L pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitorul şi Salvatorul tău!Pe pământ există oameni care afirmă că totul se reduce numai la pământ, la ceea ce poţi apuca aici, că totul se reduce numai la materie. În ziua judecăţii vor vedea contrariul, dar va fi prea târziu.
3) TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers
Fii gata!
Dumnezeu l-a chemat… şi el a răspuns: „lată-mă!” (Exod 3:4)
Când ne vorbeşte Dumnezeu, mulţi dintre noi suntem ca pierduţi în ceaţă; nu dăm nici un răspuns. Răspunsul lui Moise a arătat că el ştia unde se afla. A fi gata înseamnă a avea o relaţie bună cu Dumnezeu şi a şti unde ne aflăm în prezent. Suntem atât de insistenţi în a-I spune lui Dumnezeu unde ne-ar plăcea să mergem! Omul care este gata pentru Dumnezeu şi pentru lucrarea Lui este cel care răspunde imediat când aude chemarea Lui. Noi aşteptăm cu gândul la vreo posibilitate deosebită, la ceva senzaţional, iar când se iveşte o astfel de posibilitate, ne grăbim să strigăm: „Iată-mă”. Ori de câte ori Isus Cristos iese în evidenţă, suntem şi noi acolo; dar nu suntem gata pentru o lucrare obscură.A fi gata pentru Dumnezeu înseamnă a fi pregătiţi să facem lucrul cel mai mic sau cel mai mare, fără nici o deosebire. Nu avem nici o preferinţă cu privire la ce să facem; oricare ar fi planul lui Dumnezeu, noi suntem prezenţi, gata. Oricând apare vreo lucrare, auzim vocea lui Dumnezeu, aşa cum Domnul nostru a auzit vocea Tatălui Său, şi suntem gata pentru ea cu toată promptitudinea dragostei noastre pentru El. Isus Cristos vrea să facă cu noi ceea ce a făcut şi Tatăl Său cu El. El poate să ne pună unde vrea. În lucrări plăcute sau neplăcute, deoarece unitatea noastră cu El este aceea dintre El şi Tatăl. „Ca ei să fie una cum şi noi suntem una.”Fii întotdeauna pregătit pentru vizitele neaşteptate ale lui Dumnezeu. O persoană care este gata nu mai trebuie să se pregătească. Gândeşte-te la timpul pe care-l pierdem încercând să ne pregătim după ce ne-a chemat Dumnezeu! Rugul în flăcări este un simbol al lucrurilor ce înconjoară sufletul care este pregătit; el este aprins dc prezenţa Iui Dumnezeu.
4) MANA DE DIMINEAŢĂ
“Prin credinţă, Avraam, fiind chemat să plece într-un loc pe care avea să-l primească de moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se ducea.” (EVREI 11:8)
Dumnezeu a vorbit lui Avraam şi pentru că patriarhul a crezut Cuvîntul lui Dumnezeu, El i-a socotit aceasta ca neprihănire. şi nouă celor care vrem să-L urmăm pe Domnul ne trebuie aceeaşi credinţă. Chemarea lui Dumnezeu este o problemă de credinţă şi nu de ce sîntem noi. Se spune despre Avraam că “…el a ascultat şi a plecat……fără să ştie unde se ducea”, Credinţa nu stă pe loc, ea lucrează, ascultă; ea nu face socoteli ci acceptă un viitor necunoscut şi se bazează pe credincioşia neschimbătoare a lui Dumnezeu. Tot aşa este şi cu mîntuirea. Mîntuirea noastră ne este asigurată pentru că Dumnezeu a făcut tot ce trebuia ca să ne mîntuiască şi ne-a dat Cuvîntul Său care să ne confirme această siguranţă, bazată pe lucrarea Domnului Isus de la cruce şi pe Cuvîntul lui Dumnezeu care nu poate să mintă; este nezdruncinabilă pentru că este fondată pe Stînca veacurilor. Ea nu cunoaşte şovăielile fireşti ale experienţelor religioase pur sentimentale şi uşor impresionabile.Cel credincios răspunde chemării lui Dumnezeu bazîndu-se pe făgăduinţele Lui. Atunci certitudinea pe care o are cu privire la chemarea sa, nu se clatină. El ascultă şi Îl urmează pe Dumnezeul său cu bucurie. Această ascultare filială a credinţei caracterizează de acum înainte, relaţiile sale cu Tatăl său ceresc. El descopere că jugul Său este uşor şi sarcina Sa nu este grea. Iată exact opusul legalismului oamenilor care umblă prin voinţa lor, confundînd voinţa cu credinţa şi legea cu harul. Pe drumul credinţei, inima este bucuroasă şi dragostea desăvîrşită izgoneşte frica.Cînd credinciosul este sigur de voia lui Dumnezeu, cînd ştie că el este unde vrea Tatăl său să fie, nu se teme de ce va veni. Ajungînd în ţara Canaanului, Avraam nu s-a agitat, nu s-a forţat să împlinească el însuşi făgăduinţele lui Dumnezeu. El nu s-a apucat să traseze graniţele ţării pe care i-a promis-o Cel Atotputernic sau să-şi facă recunoscute drepturile sale printre locuitorii ţării. Toate acestea erau treaba lui Dumnezeu. Dar el a zidit.un altar. în vechime altarul pe care se aduceau jertfele era locul unde putea cineva să se apropie de Dumnezeu. Prin acest altar, credinţa lui Avraam îşi demonstra valabilitatea şi continuitatea. Să ne dea şi nouă Dumnezeu o astfel de credinţă care este o demonstrare că, deşi lucrurile făgăduite de Dumnezeu nu se văd, ele totuşi sînt şi sînt ale noastre şi noi sîntem ai lui Hristos.
5) Charles H. Spurgeon – Meditatii de Dimineața și Seara
DIMINEAŢA
Ea a legat funia cărămizie la fereastră. (Iosua 2:21)
Rahav depindea de împlinirea făgăduinţei făcute de iscoadele pe care le considera reprezentanţi ai Dumnezeului lui Israel. Credinţa ei era simplă şi neclintită, dar foarte ascultătoare. Să legi o funie cărămizie la fereastră era un act foarte neînsemnat, dar ea nu a îndrăznit să îl neglijeze. Suflete, nu este aceasta o lecţie pentru tine? Ai ascultat în totul de Domnul tău, chiar dacă unele porunci ţi s-au părut neimportarite? Ai păstrat cum ţi-a cerut El regulile botezului şi ale Cinei? Neglijarea acestor puncte sacre arată că în inima ta există multă neascultare. De acum înainte, în toate lucrurile, fii fără pată; leagă o funie Ia fereastră, dacă asta ţi se cere. Fapta aceasta a lui Rahav ne dă o lecţie mult mai solemnă. M-am încrezut eu necondiţionat în sângele lui Isus? Am legat funia cărămizie la fereastra mea cu un nod gordian, pentru ca nimeni să nu-mi poată slăbi credinţa? Pot să privesc spre Marea Moartă a păcatelor mele, şi spre Ierusalimul speranţelor, prin puterea binecuvântată a sângelui vărsat? Dacă funia atârnă la fereastra mea, trecătorii pot vedea o pată de culoare care sare în ochi; este bine ca viaţa mea să sară în ochii tuturor privitorilor. De ce să mă ruşinez? Dacă oamenii sau diavolii vor să se uite, n-au decât; sângele Său este lauda şi cântecul meu. Suflete, există Cineva care va vedea funia, chiar şi atunci când tu slăbeşti în credinţă şi nu o mai vezi; Iehova, Răzbunătorul, o va vedea şi va trece pe lângă tine. Zidurile Ierihonului au căzut. Casa lui Rahav era chiar lângă zid, şi totuşi a rămas în picioare. Firea mea este construită alături de zidul omenirii, dar când rasa va fi distrusă la sfârşit, eu voi fi în siguranţă. Suflete, leagă funia cărămizie din nou la fereastră, şi odihneşte-te în pace.
SEARA
Şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine. (Genesa 32:12)
Când a ajuns în faţa pârâului Iaboc, şi l-a văzut pe Esau venind spre el cu oameni înarmaţi, Iacov a căutat protecţia lui Dumnezeu. Ca prim argument, Iacov a spus: „şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. O, ce pledoarie convingătoare! S-a prins de cuvântul, de cuvântul lui Dumnezeu „Tu ai zis”. Atributul credincioşiei lui Dumnezeu este un corn al altarului de care ne putem ţine, dar promisiunea este o ancoră mai puternică fiindcă mai conţine ceva. „Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. A spus Dumnezeu ceva, şi nu s-a ţinut de cuvânt? „Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4). Va fi Dumnezeu mincinos? Nu îşi va ţine promisiunile? Nu se va împlini în grabă orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui? Solomon, la binecuvântarea templului, a folosit aceeaşi pledoarie. L-a rugat pe Dumnezeu să-şi amintească cuvintele pe care le spusese tatălui său David şi să binecuvânteze locul când un om face o promisiune, onoarea lui este în joc. Îşi semnează numele, şi trebuie să-şi plătească datoriile; altfel, îşi pierde creditul. Însă nu s-a auzit niciodată că Dumnezeu nu şi-ar achita promisiunile. Reputaţia Celui Prea înalt nu a fost şi nu va fi niciodată deteriorată. El este punctual; nu se grăbeşte niciodată, şi nu întârzie niciodată. Cercetează Cuvântul lui Dumnezeu, şi compară-L cu experienţa poporului lui Dumnezeu. Vei găsi că cele două sunt într-un acord perfect, de la un capăt la celălalt. Mulţi patriarhi au spus împreună cu Iosua: „niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit, toate vi s-au împlinit” (Iosua 23:14). Dacă ai o promisiune divină, nu trebuie să pledezi cu dacă, trebuie să ceri cu siguranţă. Domnul îşi va îndeplini promisiunea, fiindcă altfel nu ar fi dat-o. Dumnezeu nu ne oferă făgăduinţe ca să ne liniştească şi să ne trezească speranţele o vreme, pentru ca apoi să le pună capăt. Când vorbeşte, o face fiindcă intenţionează să facă cum a spus.
6) Mântuirea prin Hroistos – Meditaţii zilnice de Fritz Berger
“El a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”
A fost o vreme în viaţa mea când am avut impresia că, dacă eu cred acest lucru, vine blestem asupra mea. Doar nu pot fi atât de făţarnic, ar fi o minciună! mi-am zis. Cine îndrăzneşte să creadă:” El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn? În aceste două cuvinte “păcatel noastre” sunt cuprinse toate. Şi oare aşa vorbeşte în continuare Cuvântul: “ Prin rănile Lui vom fi odată, cândva, vindecaţi?” Nu, ci :” Prin rănile Lui am fost vinecaţi.” Îndrăzniţi să primiţi:”Aşa este, m-am vindecat!” Dar ce este de făcut, dacă mi se pare că totuşi am o rană, sau ceva nu este în ordine? Ce nu poate fi în ordine, dacă El a purtat păcatele noastre şi prin El, noi am fost vindecaţi? Este scris:” Am fost!” Numai dacă ar fi aşa! Doamne, ajută-mă ca şi eu să am parte de aceasta!-spun mulţi. Dar fii mai atent şi ascultă:” Prin rănile Lui am fost vindecaţi.” Este nevoie de curaj. Sunt oameni care au fost robiţi de duşman întrun mod îngrozitor timp îndelungat, poate chiar stăpâniţi de duhuri necurate. Dar după ce s-au pocăit, au găsit pacea. Aceştia sunt din nou ispititţi. Totul li se pare a fi negru şi consideră la un moment dat, că tot ceea ce au experimentat s-a zădărnicit. În asemenea situaţii este nevoie de statornicie. Isus Hristos a plătit plata plata tuturor păcatelor şi neascultării. “Plata păcatului este moartea.” El a gustat moartea pentru fiecare dintre noi. Aluat păcatele noastre şi le-a aruncat în marea uitării. Asemenea depărtării răsăritului soarelui de asfinţit, a pus fărădelegile noastre de noi.
7) WIM MALGO-MEDITAŢII ZILNICE
«Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» (1Corinteni 16,13)
Ce este o maşină fără motor? Putem oare vorbi despre un trup fără duh? Ce este un om născut din nou fără credinţa biruitoare? Este important să ne punem aceste întrebări, deoarece în zilele noastre există nu numai o recesiune în plan material, ci şi o decădere la nivelul credinţei, iar acest lucru este înspăimântător. Credinţa copiilor lui Dumnezeu nu mai este biruitoare. Dar Scriptura ne spune dar că aceste două concepte – credinţă şi biruinţă – sunt inseparabile: «… biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5,4). Nu este scris «credinţa noastră aduce victoria», ci «… biruinţa asupra lumii este credinţa noastră». Trebuie să acceptăm că acolo unde credinţa este despărţită de biruinţă vorbim practic de trădare. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne spune: «Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încerca-ţi-vă» (2 Cor. 13,5). Cu alte cuvinte, cum se prezintă astăzi starea de funcţionare a motorului credinţei noastre? Este inert: victoria, puterea, bucuria lipsesc. De ce stau oare toate pe loc? Dragii mei cititori, întrebarea este vitală şi acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne îndeamnă: « Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» (1 Cor. 16,13).
8) PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Efeseni 3:14-21
Încolo fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi in puterea tăriei Lui. (Efeseni 6:10)
Privirile agitate şi îndreptate peste umărul meu spre acul indicator al nivelului de benzină mi-au adus aminte că a rămînea în pană de benzină nu era pentru nimeni o posibilă distracţie. Nimeni nu dorea să rămînem blocaţi în mijlocul unui drum necunoscut, într-o maşină fără benzină. Mai mult, era o problemă ce se putea preveni. Fuseseră o mulţime de staţii de benzină la care am fi putut umple rezervorul mereu. Dacă rămîneam fără benzină, era numai din pricina că dorisem să văd pînă la ce punct mă puteam juca încordînd nervii tuturor şi să ies pentru benzină în ultima instanţă. Am ieşit la următoarea staţie de benzină. Dar odată plinul făcut, aceasta n-a rezolvat toate problemele noastre. După ce am ajuns la destinaţie, am început să simţim o pierdere de putere spirituală din vieţile noastre. Ne călcasem pe bătături. Nervii ne erau zdruncinaţi. Mînia era gata să izbucnească. Numai după scuze şi o rugăciune tăcută de supunere faţă de Domnul, ni s-a restaurat puterea interioară. Cînd ne-am uitat unii la alţii, ne-am zîmbit şi ne-am îmbrăţişat, de parcă ne oprisem să facem din nou plinul pentru inimi şi pentru minţile care aveau nevoie din nou de energie. De fapt, la fel ca şi în cazul maşinii, nu mai puteam merge mai departe fără sursa de putere. Aveam pe Duhul Sfînt în inimile noastre, dar ÎL întristasem şi ÎL blocasem pentru a nu mai putea inunda vieţile noastre cu puterea Sa. În timpul călătoriei pe drumul vieţii n-ai avut nici o criză de putere? Nu încerca să vezi cît de departe poţi merge fără puterea Duhului Sfînt. Adu-ţi aminte, El este sursa nelimitată de putere spirituală. M.R.D. II
Tată, prin aceste dulci simţiri,
Te rugăm acum cu glas fierbinte,
Locuieşte numai Tu în noi,
Cu Tine umple-ne de azi-nainte. Havergal.
Potenţialul limitat al omului scoate in relief puterea nelimitată a lui Dumnezeu.
9) DOMNUL ESTE APROAPE/GBV/2014
Un singur lucru este necesar: şi Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua. (Luca 10.42)
Citim despre Maria din Betania în trei ocazii diferite: prima dată aici, a doua oară când Domnul Isus l‑a înviat pe Lazăr dintre morţi (Ioan 11) şi a treia oară când ea L‑a uns cu mir (Ioan 12). De fiecare dată o găsim la picioarele Lui. Acesta este locul în care trebuie să fim şi noi, dacă vrem să învăţăm Cuvântul Lui, voia Lui şi adorarea care I se cuvine Lui, aşa cum a învăţat Maria aceste trei lucruri, în cele trei ocazii. Nu este de mirare că El a vorbit atât de direct Martei atunci când ea a vrut să înlocuiască părtăşia surorii ei alături de Domnul cu îndatoririle gospodăreşti.Nu trebuie să adăugăm nicio critică la cuvintele Domnului către Marta. Ea a făcut bine primindu‑L în casa ei, iar treburile gospodăreşti îşi au locul lor. Însă cât de adesea permitem unor lucruri mai puţin importante decât pregătirea mesei să ne depărteze de El! Bucuria Mariei când se afla în prezenţa Lui, într‑o atitudine liniştită, supusă şi atentă, era temelia experienţei ei spirituale; acesta era acel „un singur lucru“ necesar, dacă dorea să crească spiritual, aşa cum celelalte două ocazii, de aşteptare răbdătoare şi de adorare tăcută, demonstrează că a făcut.Când Maria a manifestat acea expresie supremă a adorării, ea a aşezat, de fapt, tămâia deasupra darului de mâncare (Levitic 6.15). Numai Domnul a apreciat aceasta. Ea primise de la El, iar acum El, în ultimele zile ale vieţii Lui de Om al durerilor, a primit de la ea. Mai mult decât atât, probabil că ea a fost singura persoană – chiar şi dintre cei doisprezece – care a înţeles că El va învia din nou şi de aceea L‑a uns cât timp mai era încă în viaţă. El a spus: „Ea a făcut ce a putut: Mi‑a uns trupul mai înainte pentru înmormântare“ (Marcu 14.8). Ce combinaţie frumoasă, de dragoste din toată inima şi de inteligenţă spirituală, a caracterizat această femeie care a stat la picioarele Lui şi a ascultat cuvintele Lui! Oh, de am fi şi noi ca ea! S. Attwood
10) IZVOARE ÎN DEŞERT
El va lucra. (Psalmul 37:5)
Odată credeam că după ce m-am rugat, era responsabilitatea mea să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să primesc răspunsul. Însă Dumnezeu m-a învăţat o cale mai bună şi mi-a arătat că efortul propriu întotdeauna împiedică lucrarea Lui. De asemenea mi-a descoperit că atunci când mă rugam şi-mi puneam toată încrederea în El pentru ceva, El pur şi simplu vroia ca eu să aştept într-o atitudine de laudă şi să fac numai ce-mi spune El. A sta liniştit, fără să faci nimic decât să te încrezi în Domnul, produce un sentiment de incertitudine, şi există deseori o mare ispită de a-ţi lua lupta în propriile mâini.Ştim cu toţii ce dificil este să salvezi un om de la înec când acesta încearcă să-şi ajute salvatorul, şi este la fel de dificil pentru Domnul să ducă luptele noastre pentru noi, când insistăm să le ducem noi. Nu că Dumnezeu nu ar vrea, dar nu poate, pentru că intervenţia noastră împiedică lucrarea Lui. C.H.P.
Forţele spirituale nu pot lucra atâta vreme cât noi ne încredem în forţele pământeşti.Deseori nu reuşim să-I dăm lui Dumnezeu ocazia de a lucra, pentru că nu realizăm că El are nevoie de timp pentru a ne răspunde la rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să coloreze un trandafir sau să facă să crească un stejar mare. Şi Îi trebuie timp ca să facă pâine din lanurile de grâu. El alege pământul, apoi îl ară şi-l afână. Îl însămânţează şi-l udă cu ploi şi rouă. Apoi aduce căldura dătătoare de viaţă firicelului de iarbă, mai târziu creşte spicul şi bobul de grâu auriu, şi în sfârşit dă pâine celor flămânzi.Toate acestea iau timp. De aceea semănăm sămânţa, lucrăm pământul şi apoi aşteptăm şi ne încredem în Dumnezeu până se împlineşte planul Său. Înţelegem acest principiu când este vorba de cultivarea unui câmp, şi trebuie să învăţăm aceeaşi lecţie în ce priveşte viaţa noastră de rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să ne răspundă la rugăciuni. J.H.M.
11) Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi
SĂ MORI CUM SE CUVINE (Vinerea Mare)
„Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24:6)
Hristos, fondatorul creştinismului, a fost singurul om capabil să stabilească o întâlnire dincolo de mormânt şi să-şi ţină promisiunea. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea” (Matei 26:32). Şi aşa a făcut. Dacă vizitezi mormintele celor ce au fondat marile religii ale lumii, vei descoperi că ele încă sunt ocupate. Dar dacă vizitezi mormântul unde l-au pus pe Isus, vei descoperi că este gol şi că încă se aude ecoul cuvintelor îngerilor: „Nu este aici, a înviat”. Aceste cuvinte fac ca fiecare înmormântare creştină să fie o sărbătoare. Domnul Isus a promis: „fiindcă eu trăiesc, şi voi veţi trăi”. în cele din urmă vei muri de ceva. întrebarea este: Cum poţi muri cum se cuvine? lată două răspunsuri corecte la această întrebare: 1) Preqătindu-te dinainte. A existat o piatră funerară ce purta inscripţia: „mă aşteptam la asta, dar nu chiar acum”, lată cum te poţi pregăti pentru moarte: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Romani 10:9). 2) împlinind misiunea vieţii tale. Domnul Isus a spus: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (loan 17:4). La auditul final, vei sta înaintea lui Dumnezeu şi El te va întreba: „Ce ai făcut cu darurile pe care ţi le-am dat? Ţi-ai împlinit misiunea pe pământ?” în acel moment, nimic nu va fi mai important decât modul în care răspunzi la acea întrebare.
12) SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul 1 De la Geneza la Iosua
. de Jean Koechlin Text: Exod 13.11-22
„Să istoriseşti fiului tău“, îndemna v. 8. Dar în v. 14 se poate vedea cum copiii vor fi cei care îi vor întreba pe părinţii lor. Este o atitudine fericită când copiii, văzând că părinţii lor se comportă altfel decât lumea, le pun întrebări. Fie ca ei să nu se sflască niciodată să facă aşa! Versetul 19 arată îndeplinirea angajamentului lor faţă de Iosif (Geneza 50.25). Oasele patriarhului aveau să-i însoţească pe cei din poporul lui Dumnezeu în călătoria lor: imagine a lui Hristos în puterea morţii Sale, pe care-L purtăm cu noi prin pustiul acestei lumi (2Corinteni4.10)! Copiii lui Israel au pornit la drum. Dumnezeu avea să le reamintească mai târziu de ziua când i-a luat de mână ca să-i scoată din ţara Egiptului (Ieremia 31.32). Ei urmau să străbată un lung drum ocolit (v.17, 18), pentru a avea timp să înveţe lecţii importante de la Dumnezeu, aşa cum trebuie să învăţăm şi noi. Dar Dumnezeu nu S-a mulţumit numai să traseze drumul poporului Său, ci El însuşi îi însoţeşte, sub forma acestui stâlp de nor ziua, de foc noaptea. Ce har! El este în acelaşi timp prezent pentru a-i călăuzi pas cu pas şi pentru a-i ocroti. Tot astfel şi Isus a făcut această promisiune alor Săi: „Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28.20).
13) SĂMÂNŢA BUNĂ
„Veniţi de vedeţi“, le-a zis El [Isus]. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El …(Ioan 1.39)
Un misionar cunoscut a fost invitat la masă cu o personalitate mare, fost guvernator al Indiei. În cursul discuţiilor, guvernatorul i-a spus: „Dumneavoastră susţineţi că aţi văzut în India sute de oameni mântuiţi. Eu am trăit mulţi ani acolo, dar nu am întâlnit niciunul“. Atunci misionarul l-a întrebat: „Aţi văzut vreodată în India vreun tigru?“. – „Desigur“, a răspuns acela, „am fost deseori la vânătoare şi am omorât eu însumi câţiva“. – „Atunci vă pot răspunde nedumeririi dumneavoastră“, replică misionarul. „Eu n-am văzut în India niciun tigru. Dumneavoastră aţi văzut ceea ce aţi căutat şi aşa mi s-a întâmplat şi mie.“Problema este ce căutăm în lume. Înţelepciunea lui Dumnezeu spune: „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea“ (Proverbe 8.17,18).Vă rugăm căutaţi această înţelepciune divină, chiar dacă mulţi oameni o dispreţuiesc! Aceasta poate fi găsită numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Ea poartă un nume. Este numele binecuvântat, pe care ni-l prezintă evanghelia: Hristos – „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1.24).
___________________________________
Primite prin Email, prin munca și grija insistentă a unor frați speciali!
Domnul să se atingă de tot mai multe suflete și să le întărească pe Cale!
